Capitolul I : femeia în armată...

Majoritatea femeilor pătrunse în sistemul militar, se caracterizează prin îndrăzneală, adoptă un comportament asertiv, sunt ambiţioase, au un nivel de adaptabilitate ridicat şi o bună capacitate de autocontrol, care se reflectă printr-un comportament echilibrat, serios, perseverent, dovedind astfel, că dorinţa egalităţii de şanse, nu se bazează pe idei utopice sau care ţin în mod necesar de orgoliu. Noutatea acestei profesii, pentru femei, reprezintă o sursă de motivare şi mobilizare în munca lor, observându-se o tendinţă de afirmare personală şi profesională, acestea în ciuda condiţiilor deosebite, grele, în care îşi desfăşoară activitatea.
Exemple:
- Maria Lupu - general de brigadă

- Simona Măierean - prima româncă pilot de MiG 21 LanceR


- femeile-militar care merg în misiuni în teatrele de operaţii şi care nu prea apar nici în presă, nici la televizor...
- toate femeile ofiţer, subofiţer, maistru-militar sau soldat voluntar care îşi asumă zilnic responsabilităţile şi privaţiunile vieţii cazone.

Tuturor acestor femei le mulţumesc că există şi că au ales să fie ceea ce sunt astăzi.

de unde a plecat totul...

Nu ştiu voi dar pe mine au început să mă irite toate "pornoacele" de femei superficiale şsi insipide, dornice de publicitate şi de introducerea de silicon prin toate părţile şi orificiile corpului, în aşteptarea unei oportunităţi măreţe..adică întâlnirea unui octogenar milionar care să le întreţină, pardon, să le iubească cu maşini, bijuterii şi alte obiecte care dau valoare unor aşa specimene. Tinerele din ziua de azi nu mai visează la o familie împlinită, la o carieră mareaţă, la construirea unui viitor financiar pe propriile lor puteri ci la ...octogenar.
O femeie care se dezbracă în tot soiul de reviste la moda este o femeie de doi bani, care nu valorează mai mult decât tariful unei prostituate pe centură. Amuzant este faptul că ele consideră acest lucru ca o dovada de curaj..Poftim? Cred că nu aş mai putea să îmi privesc în ochi copilul dacă într-o zi ar veni la mine cu o revista în care aş sta în toată splendoarea mea de Eva.
La televizor suntem intoxicaţi cu tot felul de emisiuni de rahat cu pornoace dornice de afirmare. Păi unde sunt emisiunile de cultură pentru populaţia supusă la imbecilizare?
Dar...doresc sa postez câte ceva despre femei adevărate şi despre pornoace. Ca să vedeţi diferenţa.

Crezul femeilor

Dacă ar fi sa concep unul..ar arăta cam aşa:

“Cred că sunt o femeie isteaţă şi puternică, iar frumuseţea îmi dă o senzualitate aparte şi într-adevăr vine din interioritatea mea, dar plasez în centrul existenţei mele perfecţionarea spiritului şi a intelectului. ”

despre bărbatul ideal...

Cu mult timp în urmă am realizat prima schiţă a bărbatului ideal. Arăta cam aşa:

„E luptător (nu neaparat în sensul militar) nu metrosexual, emană masculinitate şi nu se ruşinează să fie infantil uneori, ştie să te facă să te simţi singura femeie pentru el, iţi admiră personalitatea şi caracterul şi este fascinat de senzualitatea ta, se amuză cand faci prostii şi nu te critică, râde la glumele tale deşi unele sunt stupide, dacă nu îi face o deosebită plăcere să ofere flori măcar la o plimbare prin parc te surprinde cu o păpădie, observă dacă ţi-ai schimbat cerceii, care e alături de tine când eşti nervoasă..lunar şi nu se supără dacă îl maltratezi, care iţi ascultă problemele cu interesul celei mai bune prietene, căruia nu ii este jenă să işi exprime sentimentele, căruia i se lumineaza ochii când te vede şi pentru care fidelitatea nu e o misiune imposibilă, care te apreciază mai mult atunci când îl surprinzi într-o lenjerie sexy pentru că ştie că ai facut-o pentru el, dacă are un singur măr pădureţ şi îi este foarte foame iţi dă ţie partea mai mare, care, de fiecare dată când se întâlneşte cu prietena miroase a un parfum superb, şi nu doar la primele întâlniri, care face masaj din proprie iniţiativă, care îţi cumpără de ziua ta un cadou pentru intelectul tău şi nu lenjeria în care te visează(asta ştie să ţi-o zică), iţi susţine idealurile şi te intreabă dacă îţi poate fi de folos, este puternic şi dominant cu cei din jur şi nu se intimidează când îţi cunoaşte prietenii sau familia, care te alintă şi zâmbeşte larg atunci când te alinţi mai mult decât trebuie pentru că te înţelege că eşti femeie, e mândru de tine la fiecare realizare şi ţi-o spune, ţi-o repetă, îşi menţine fizicul atletic pentru că, deşi îi aparţii, ştie că eşti fascinată de fiecare dată cand îi ridici tricoul, care te sună doar să îţi spună că se gândeşte la tine, care nu te lasă să pleci când te enervezi ci te ţine strâns în braţe, ca în acele telenovele stupide şi siropoase, care te admiră de fiecare dată când ieşi de la duş şi se oferă să te dea cu loţiune de corp, deşi nu prea se pricepe, care nu insistă atunci când vrei să plateşti tu pentru că ştie că vrei să te simţi un pic femeie independentă, care vine cu idei noi şi îndrăzneţe pentru petrecerea timpului liber, care nu vorbeşte tot timpul despre bani şi afaceri, doar în situaţia în care are nevoie de sfatul sau de ajutorul tău, care ar fi în stare să mute munţii din loc pentru tine pentru că ştie ca şi tu ai face acelaşi lucru pentru el.
Pentru un astfel de bărbat aş fi în stare să gătesc.”

Ulterior am mai crescut şi am realizat că portretul unui bărbat ideal se rezumă doar la câteva aspecte pentru că toate celelalte izvorăsc din primele: isteţ, cult, cu personalitate puternică şi moral iar ulterior mi-am reformulat ideile şi am concluzionat că tot ce trebuie să facă este să te iubească. Pentru că dacă într-adevăr te iubeşte mută şi munţii din loc pentru ca tu să te simţi fericită şi împlinită.

Sunt femeie, deci gândesc

Să nu vă surprindă îndrăzneala acestui nou mod de abordare a identităţii de femeie pe care ei, bărbaţii, creatorii cerului şi al pământului, au încercat să-l anuleze, să-l desfiinţeze şi să-l îngroape în adâncurile sexismului lor defazat. Nu este o abordare feministă sau o răzvrătire puerilă ci o atitudine în faţa sclavagismului intelectual la care au fost supuse cele dinaintea noastră şi cele dinaintea lor şi cele dinaintea lor şi aşa mai departe până ajungem la matriarhat.

Am încercat să găsesc începuturile şi când am crezut că le-am găsit în adâncul naturii lor egocentriste(a bărbaţilor) m-am reorientat către religii care au pus bazele unui sexism ilogic şi, acum că stau şi mă gândesc ..amuzant. Cât de instabilă şi îndocrinată poţi fi ca să îi recunoşti bărbatului superioritatea? Superioritate în ce? Criminalitate? Obsesie sexuală? Scuipat la distanţă? Într-adevăr sunt unele recorduri pe care nu le-am putea bate. Apoi m-am întors la egocentrism, căci întreaga teorie cu Eva din Adam şi abrambureala din Paradis trebuie să îşi fi avut rădăcinile într-un imens orgoliu şi sentiment de desconsiderare a femeii. Şi femeile, care prin natura lor, sunt figuri arhetipale de sensibilitate şi docilitate, şi-au intoxicat mentalitatea cu ideile putrezite de mucegaiul sexismului. Şi analizând evoluţia sau involuţia statutului femeii, care a fluctuat de-a lungul timpurilor şi culturilor popoarelor, mă răpeşte un zâmbet stupid când îmi răsfăţ imaginaţia cu legendele amazoanelor, un trai barbar ca răspuns la o atitudine seculară barbară a bărbaţilor.

Ţi se pare că exagerez? Din relaţiile care păreau că o să dureze trei vieţi şi la a căror căsătorie ai participat câte nu şi-au pierdut farmecul lor ulterior şi din cauza cui (după câţiva ani masculul se plictiseşte căci el e complex şi are nevoie de diversitate şi înşeală pe când femeile îi aşteaptă ca nişte Labradori oneşti şi supuşi acasă şi sunt nevoite să mai ierte, căci, de…aşa e în iubire. Dar ce se întâmplă, de obicei dacă înşeală ele? Dintr-o astfel de situaţie ei ar ieşi ca nişte mieluşei rătăcitori iar ele, ca nişte târfuliţe). Mai departe: câte din deciziile care ar fi trebuit să aparţină cuplului i-au aparţinut exclusiv sau în mare parte lui; de câte ori i-ai vegheat somnul după ce s-a întors de la beţiile cu prietenii şi de câte ori s-a uitat ciudat şi nemulţumit la tine când ai ajuns la al doilea pahar de vin; de câte ori ţi-a mulţumit că , după o zi grea de muncă, ai sclăvit în bucătărie toată după-amiaza pentru el şi ai avut timp să speli şi rufele, să aduci copilul de la grădiniţă şi ai avut energia să îi spui câteva cuvinte dragi, din tot sufletul tău de femeie, la venirea lui acasă de la muncă; când ţi-a zis ultima dată că eşti frumoasă deşi tu petreci zeci de minute, ore să te pregăteşti înainte de întâlnirea cu el…?

Acum ne plasăm cu mândrie în secolul al XXI – lea, în care specialişti din toate domeniile ne recunosc diferenţele de sex dar nicidecum inferioritatea. Mă refer, în special, la aspectul intelectual, al potenţelor, pentru că imaginea musculosului de Neanderthal nu mă prea impresionează în era tehnologizată şi computerizată, în era nu a vânătorii porcilor mistreţi cu ţăruşul ci în cea a performanţei dată de capacităţi intelectuale. Nu îmi provoacă un deosebit entuziasm când revin la zilele noastre, cu blonde platinate siliconate cu IQ negativ, care îşi leagă existenţa de un salon de coafură, magazine cu haine “de firmă”, studiile opţional (căci apare în peisaj metrosexualul contribuabil) şi, bineînţeles, profil pe un site de specialitate pentru promovarea imaginii de imbecilă proaspăt bronzată, fără scop precis în viaţă. Fată, în cap nu ai silicon ci se numeşte creier şi da, chiar se foloseşte! Trist. Dar şi mai trist e tentaţia de a intra “în tendinţe” a femeilor cu personalitate. Din cauza faptului că rar mai găseşti un bărbat de calitate în ziua de azi, reformulez: rar mai găseşti un bărbat, în accepţiunea profundă şi nonsuperficială a conceptului, al cărei principală semnificaţie nu are nici un punct tangent cu performanţele sexuale sau cu numărul de cai putere de la maşină, din cauza faptului că dacă îţi dai în vileag personalitatea puternică sau caracterul pe măsura personalităţii tale, analizând fugitiv dar isteţ o problemă de actualitate, împotrivindu-te unor decizii luate de el, care nu sunt compatibile cu opţiunile tale, te găseşte incompatibilă şi înlocuibilă. Şi care este reacţia ta ulterioară? Lasa-mă să ghicesc: devii lacrimogenă, te frămânţi noaptea întrebându-te dacă a fost vina ta, dacă eşti supraponderală, dacă nu ai fost pe placul prietenilor sau familiei lui, dacă nu eşti suficient de bună pentru el, dacă nu o să găseşti pe cineva vreodată care să se ridice cel puţin la nivelul lui, dacă, dacă…etc. Ei şi ce? Atunci îţi pierzi încrederea în tine şi începi să te mulţumeşti cu orice imbecil care îţi face un oricât de mic şi insignifiant compliment fugitiv. În tot acest timp el se refugiază în braţele uneia care ştie să nu problematizeze situaţiile şi să se supună atitudinii lui hegemoniste.

Femeile au creat şi au distrus o parte din lume. Datorită lor s-au purtat războaie de-a lungul timpului, s-a scris o bună parte din literatura existentă, s-a hrănit filosofia şi sociologia etc. Fără prezenţa femeilor s-ar fi creat o lume de pederaşti frustraţi cu existenţa precară.

Se spune că în spatele fiecărui bărbat de succes stă o femeie puternică. Orice femeie cu personalitate modestă s-ar simţi uşor entuziasmată la contactul cu această laudă (?) la adresa sexului feminin, fără a fi atentă la acel “în spatele”. Bărbaţii şi-au făcut o pasiune în situarea femeilor în spate sau cu spatele, le produce o exaltare şi, concomitent, o confirmare a virilităţii lor. De ce să nu fie ele persoanele de succes care să aibă în spate(la figurat) bărbaţi puternici? Ne-am obişnuit să ne situăm pe plan secund, să ne plasăm interesele şi idealurile noastre după cele al bărbatului pe care îl adorăm, să ne cultivăm zilnic răbdarea şi înţelegerea pentru a nu fi nevoit el să şi-o cultive pe a lui, ne complacem în situaţia în care nu ne implicăm în procesul decizional în cuplu, în familie, în viaţă din convingerea că cel de lângă noi ştie ce este mai potrivit pentru amândoi, în situaţia în care facem dragoste doar când vrea el şi cum vrea el, creştem copii pentru că ar suna ciudat concediu patern, îl iertăm dacă înşeală, pentru că este bărbat şi multe alte absurdităţi care ne-au fost inoculate de-a lungul vremii. Schimbarea lui ar însemna suportarea presiunii sociale care începe să se îndoiască de moralitatea şi seriozitatea femeii respective, şi de cele mai multe ori, nu reuşim să facem faţă criticilor. De aceea menţinem şi depunem eforturi enorme pentru a ne păstra şi a menţine o relaţie pe linia de plutire, o relaţie în care nu mai contează că ne simţim neîmplinite, nefericite şi nesatisfăcute ci contează acea siguranţă pe care o simţim alături de el.

Mă încearcă o stimă deosebită faţă de femeile împlinite profesional, în mod special. În repertoriul calităţilor lor ar trebui să se situeze în plan central un curaj extraordinar şi un respect de sine destul de mare. Nu manifest repulsie faţă de casnice dar mă întristează complacerea lor exclusivă în această situaţie. Poate că unele au fost făcute să fie exclusiv mame şi soţii bune sau poate că majoritatea au fost nevoite să fie aşa.

Haideţi să gândim, să ne ridicăm deasupra prejudecăţilor sociale, să auzim tot mai des de femeia preşedinte, general, director de întreprindere, femeia de afaceri, chirurg renumit, să ne facem genul respectat, să ne creăm relaţii funcţionale care se bazează pe respect reciproc şi nu dictatură masculină, să nu devenim lacrimogene când o relaţie se dovedeşte a fi dezamăgitoare, să fim puternice!

Motto: Bărbaţii au, în general, o încredere nejustificată în forţele proprii, de aici şi toate frustările femeilor.

Postarile din acest blog se bazează pe raţionamente rezultate din experienţe de viaţă, a mea, a altora şi vine în ajutorul celor care au uitat să fie femei ci doar personaje insipide şi pornografice şi pentru a lăuda şi aprecia pe acelea care sunt, într-adevăr, femei puternice. Nu sunt feministă decât în măsura în care interlocutorul este sexist. Nicidecum misandră.

Conceptul de femeie puternică este, în zilele noastre superficiale şi blazate, destul de echivoc, din raţiuni ce ţin de tendinţele hegemoniste masculine sau de neînţelegerea corectă a calităţilor şi comportamentului care te face să te încadrezi în accepţiunea realistă şi profundă de femeie. Îndocrinarea şi imbecilizarea de secole a femeilor, precum şi încadrarea lor în categoria docil, servil şi fără personalitate se reflectă în marile realizările ale omenirii unde sexul feminin este prezent în mică măsură, raportat la potenţele acestuia, în mutilarea corporală fără sens, reprezentat de operaţiile estetice, ca rezultat a încercărilor de pliere pe doleanţele sexului masculin şi dintr-o disperare acerbă (deoarece concurenţa creşte), în comportamentul pornografic al femeilor ce rezultă dintr-o serie de complexe create nu pe parcursul existenţei acestora, din cauza conştientizării lipsurilor fizice sau de personalitate ci create tot de bărbaţi care, cu cererile lor exagerate, uită de aproximativa egalitate care ar trebui să existe între cerere şi ofertă şi cer, critică, pretind, fără a analiza propriile calităţi şi valori şi fără a oferi în aceeaşi măsură ceea ce li se cere. Vina ne aparţine în mare măsură deoarece am uitat să gândim, să analizăm, să pretindem ceea ce ni se cuvine, ne complacem în poziţia de casnice nefericite şi nesatisfăcute, pentru că o eventuală “revoltă” ne-ar face femei neînţelegătoare şi nu am vrea să-l supărăm pe cel pentru care gătim, spălăm sau, pur şi simplu, îl plasăm în centrul existenţei noastre, din disperare că am rămâne singure iar semi-zeul şi-ar găsi oricând o nouă femeie gata să se sacrifice pentru binele şi împlinirea lui. Femeia, în general, e disperată. E aşa din cauza siguranţei pe care o afişează bărbaţii în faţa ei, siguranţă care nu are nici o legătură cu calităţile şi valoarea acestora, e o siguranţă strategică care mizează pe disperarea femeilor. Aşa se creează un cerc vicios.

Principalul defect al femeilor contemporane este lipsa capacităţii de a gândi profund, sănătos şi constructiv.